Suntem visul ce se sparge

Omul meu din “soare-apune”,
Rana mea adânc săpată,
Spaima ta de rugăciune,
Nenorocul meu din poartă.

Dragul meu purtat de aripi
Ce se zbat în neputinţă,
Ochii mei avizi de patimi
Frica ta de-a mea credinţă.

Zâmbet strâmb, păreai scânteie:
Lăstăriş din miez de sâmburi
N-am avut deloc idée
Despre apele ce-mi tulburi.

N-are nicio-ngemănare
Crud puterea să m-arunce,
Între vest şi est mai tare
Ca potcoava din răscruce.

Mă purtai la cingătoare
Că pe-o lamă de cuţit
Eu ardeam ca rug de floare
Ca un cântec nedorit

Omul meu (al meu e oare ?)
Te asemui unui ram,
Ce s-a aplecat prea tare
Fără fruct promis la geam.

Unde eşti , mai sunt aici ?
A venit un val prea mare,
Te-a purtat prin lacrimi mici
Către vorba care doare

M-am plecat să te alin,
Te-am cules avid de alge.
Să nu plângi!-(eu nu suspin)
Suntem visul ce se sparge .